Instrumente muzicale outdoor vor fi amplasate într-un perimetru din parcul Gheorghe Petraşcu, situat în vecinătatea Şcolii Gimnaziale de Muzică nr. 5, după ce Consiliul Local Sector 3 a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.
‘Parcul IOR atrage foarte mulţi locuitori din sector şi chiar din Capitală. Ne-am propus sau cel puţin asta ar fi viziunea să încercăm să mai creăm puncte de atracţie şi în alte locuri decât în parcul IOR, care deja a devenit foarte aglomerat (…), de aceea ne-am gândit ca în parcul de lângă Şcoala de Muzică, un parc destul de frumos, dar nu prea populat, să creăm acest punct de atracţie şi anume o grădină muzicală. Înseamnă dotarea şi utilarea cu nişte instrumente muzicale outdoor (…) ce pot fi folosite fără a fi uzate şi stricate, pentru că sunt concepute pentru aşa ceva, pentru un trafic intens atât de copii, cât şi de cei care se pricep cât de cât la muzică, ba chiar cred că nişte artişti s-ar putea juca foarte frumos, creând spectacole deosebite şi s-ar potrivi foarte bine cu vecinătatea Şcolii de Muzică’, a declarat iniţiatorul proiectului, consilierul local PNL Inocenţiu Voinea.
El a precizat că, în principiu, este vorba în general despre instrumente de percuţie care scot sunete prin lovire, cum ar fi xilofoane, marimbofoane, cinele, dar şi aşa-zise claviaturi ca de pian sau gen xilofon, care sunt aşezate pe sol şi scot sunete când se calcă pe acestea.
Actul normativ adoptat cu 24 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere aprobă alocarea de la bugetul local a 500.000 de lei fără TVA pentru grădina muzicală.