Noul corp al Şcolii Gimnaziale nr. 81, în care sunt amenajate 15 săli de clasă, a fost inaugurat, luni, cu prilejul deschiderii anului şcolar.
Potrivit autorităţii locale, noua clădire are un regim de înălţime P+3E şi suprafaţa construită 423 mp. Construcţia este conectată la corpul principal al Şcolii gimnaziale nr. 81 printr-o pasarelă în zona casei scării existente la nivelul parterului, etajelor 1 şi 2. La etajul trei sunt amenajate o sală multifuncţională cu o capacitate de 125 de persoane, o sală de şedinţe cu capacitatea de 15 locuri, un spaţiu tehnic, spaţii de depozitare şi un grup sanitar. De asemenea, imobilul este dotat cu o scară de evacuare exterioară.
Materialele folosite şi soluţiile constructive respectă avizele obţinute privind securitatea la incendiu şi condiţiile de igienă şi sănătate.
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi-a exprimat respectul pentru cei care au construit în urmă cu 60 de ani Şcoala Gimnazială nr. 81, opinând că acesta reprezintă cea mai importantă şi cea mai bună investiţie pe care autorităţile locale o pot face. El a menţionat, cu prilejul participării la festivităţile prilejuite de deschiderea noului an şcolar la această unitate de învăţământ, că în curând va fi reabilitat corpul vechi.
Robert Negoiţă a mărturisit că a retrăit emoţia primei zi de şcoală.