AcasăStiri generaleSector 3: Primăria va organiza concursul de creaţie literară şi eseu 'Mihai...

Sector 3: Primăria va organiza concursul de creaţie literară şi eseu ‘Mihai Eminescu’, destinat elevilor

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat joi o hotărâre privind organizarea, începând cu anul şcolar în curs, a Concursului de creaţie literară şi eseu ‘Mihai Eminescu’.

Concursul se adresează elevilor şi liceenilor din Sectorul 3, scopul acestuia fiind încurajarea aprofundării operei lui Mihai Eminescu, promovarea potenţialului artistic şi creativ al elevilor. Lucrările premiate vor fi publicate, cu acordul autorilor, într-un volum care va fi tipărit şi distribuit gratuit participanţilor de către Primăria Sectorului 3.

Vor putea participa la concurs elevi din clasele V-VIII (din cele 31 de şcoli gimnaziale din Sectorul 3) şi din clasele IX – XII (din cele 14 licee). Concursul va avea o secţiune de creaţie literară în versuri sau proză scurtă şi o secţiune de eseu, toate lucrările având ca subiect o temă la alegere din opera lui Mihai Eminescu.

Elevii vor obţine şi premii în bani, cuprinse între 500 – 1.500 de lei.

Proiectul a fost iniţiat de către grupul consilierilor locali USR.

Metodologia pentru desfăşurarea concursului urmează să fie aprobată prin hotărâre a Consiliului Local.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks