Şeful Consiliului de Administraţie al SD3 Salubritate şi Deszăpezire, Florentin Corbuleanu, a avansat marţi varianta relocării staţiei de sortare a deşeurilor deţinute de către societate în apropierea staţiei Iridex.
Propunerea a venit în contextul în care societăţii SD3 Salubritate şi Deszăpezire i-a fost anulată autorizaţia de sortare a deşeurilor municipale. Totodată, Consiliul Local Sector 3 a aprobat o hotărâre care vizează închiderea şi relocarea staţiei de sortare de la Căţelu, amendată de către Garda de Mediu.
Florentin Corbuleanu a subliniat că decizia privind mutarea echipamentelor de sortare aparţine Consiliului Local Sector 3. În opinia acestuia, propunerea este una ‘viabilă’, având în vedere că staţia Iridex are autorizaţiile necesare şi ar putea fi extinsă. Potrivit acestuia, SD3 ar urma să devină proprietarul celor două staţii de sortare.
‘Cel care va decide viitorul staţiei de sortare este Consiliul local, conform legii. Eu am venit cu o soluţie, după ce am căutat foarte mult. Inclusiv domnul Judele (Lucian Judele, viceprimarul din partea USR, n.r.) s-a ocupat foarte mult de găsirea unui teren sau a unei alternative. Şi eu m-am ocupat. A apărut o soluţie, pe care am trimis-o ca şi informare, nu ca decizie, vizavi de staţia de sortare pe care o are Iridex. V-am trimis o informare complexă, tocmai pentru a obţine un punct de vedere din partea domnilor consilieri. Este o staţie de sortare într-o zonă specifică, cu gropi de gunoi şi sortare, fără case. Este o staţie de sortare care funcţionează. Ei au clienţi în momentul de faţă pentru capacitatea lor. Dar noi putem să venim cu o extindere cu tot ce înseamnă echipamentele staţiei noastre de sortare şi să ajungem de la 10.000 de tone sortate lunar la peste 20.000 de tone’, a spus reprezentantul SD3.
Consilierul local USR Mihaela Văcaru a apreciat că decizia este ‘una foarte complicată’. În acest sens, a invocat costurile pe care le-a presupus activitatea de sortare a deşeurilor pentru SD3.
‘Performanţa SD3 este că în anul 2021, când a funcţionat staţia de sortare, cheltuielile cu sortarea au fost de 76 de milioane de lei. Iar în anul 2022, când s-a închis staţia, rezultatele au fost mult mai bune. S-au cheltuit doar 50 de milioane de lei. Deci se pare că la noi e cu 30% mai eficient să nu avem staţia de sortare proprie’, a spus Văcaru.
Discuţiile au avut loc în cadrul dezbaterilor pe marginea proiectului care viza aprobarea regulamentului, caietului de sarcini şi modalităţii de gestiune a activităţii de sortare a deşeurilor. Ipoteza relocării lângă staţia Iridex nu figurează în acest proiect, dar a fost adusă în discuţie, ca variantă de lucru.
Consiliul Local al Sectorului 3 a decis să retrimită proiectul de hotărâre la comisiile de specialitate, apreciind că sunt necesare mai multe dezbateri privind oportunitatea delegării serviciului de sortare a deşeurilor pe o perioadă de trei ani.
Pe de altă parte, în urma discuţiilor cu aparatul de specialitate, consilierii locali au susţinut varianta aprobării, în următoarele două săptămâni, a unei alte hotărâri, în baza căreia să fie demarate negocieri fără publicare pentru un contract pe şase luni.
‘Direcţia Administrarea Domeniului Public intenţionează să demareze o negociere fără publicare (…) pe un termen de şase luni, cu opţiune de prelungire încă jumătate, timp în care vom demara şi o procedură cu privire la sortare, pe trei ani de zile. O procedură cu valoare de 30-40-50 de milioane durează 6-7-8 luni. Ca să putem fi acoperiţi, demarăm această negociere fără publicare, pe o perioadă de şase luni. Aceasta poate fi finalizată în aproximativ o săptămână jumătate, două. Tocmai de acest lucru avem nevoie: de aprobarea caietului de sarcini şi de regulament, pentru această negociere fără publicare. Nici măcar studiul de oportunitate nu ne este necesar în vederea demarării negocierii fără publicare. Pentru demararea concomitentă a celeilalte proceduri, cea mare, trebuie să avem şi studiu de oportunitate, care ne trimite efectiv către delegarea acestei gestiuni’, a spus directorul executiv al Direcţiei Administrarea Domeniului Public, Florin Manea.