Viceprimarul USR al Sectorului 3 Lucian Judele îi cere edilului Robert Negoiţă să aplice o hotărâre a Consiliului local şi să instaureze un post de poliţie în Parcul IOR.
Potrivit unui comunicat al USR Bucureşti transmis, vineri, AGERPRES, Lucian Judele a declarat că nu există nicio garanţie că, după amenda de 35 de milioane de euro aplicată de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti proprietarului terenului retrocedat din Parcul IOR, nu se vor mai face defrişări sau nu vor mai avea loc incendii ori otrăviri ale copacilor.
El a subliniat că este de datoria administraţiei locale să pună de urgenţă un punct fix de Poliţie locală, să monteze camere de supraveghere video şi să pregătească un fond de rezervă pentru eventuale cheltuieli de expropriere, în sprijinul municipalităţii.
‘Primarul Robert Negoiţă a avut la dispoziţie un deceniu şi un buget de 15 miliarde de lei pentru a aborda situaţia zonei retrocedate din Parcul IOR. În această perioadă, edilul a preferat să investească în firme de casă şi să facă declaraţii politice’, a susţinut Lucian Judele.
Potrivit comunicatului, USR Sector 3 ‘a prezentat dovezi’ privind modul în care arborii din zona retrocedată a Parcului IOR au fost otrăviţi, uscaţi şi ulterior tăiaţi pentru a face defrişările ‘să pară conforme cu legea’.
Poliţia Locală a Sectorului 3 nu a iniţiat nicio investigaţie în acest sens, a transmis USR Sector 3.
USR Bucureşti a depus plângere penală pentru ‘distrugere, poluare intenţionată şi furt de material lemnos’ în terenul retrocedat din Parcul IOR, se mai arată în comunicat.