Proiecte privind extinderea magistralei M4 de metrou şi construirea unui spital pe Calea Şerban Vodă au fost adoptate de Consiliul Local Sector 4 în şedinţa de miercuri.
Printr-una dintre hotărârile adoptate forul local solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) pentru împuternicirea sa expresă de a hotărî cu privire la asocierea cu Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov, Compania Naţională de Căi Ferate şi autoritatea locală din Sectorul 5, în vederea realizării în comun a proiectului privind extinderea magistralei M4 de metrou, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.
Prin cel de-al doilea act normativ Consiliul Local cere acordul CGMB pentru împuternicirea sa expresă de a decide referitor la asocierea cu Institutul de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ din Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, pentru edificarea unui spital pe Calea Şerban Vodă nr. 189, intitulat Centru de diagnostic, tratament şi cercetare a tuberculozei Zerlendi.