Circulaţia rutieră din zona Pieţei Unirii va fi restricţionată, de miercuri, la intersecţia dintre strada Halelor şi Splaiul Independenţei, precum şi la cea a bulevardelor Corneliu Coposu şi I.C. Brătianu, potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis AGERPRES.
Măsura a fost implementată prin semnalizare cu balize în regim de urgenţă, după ce, în urma vizitelor în teren efectuate de specialişti, în aceste zone au fost evidenţiate tasări ale sistemului rutier aflat deasupra planşeului Unirii şi a pasajului rutier Unirii.
În perioada următoare, ambele zone în care au fost identificate tasările vor fi verificate de experţi, care au misiunea de a afla cauzele ce au generat această situaţie, precum şi de a găsi cele mai potrivite soluţii pentru remedierea deficienţelor în cel mai scurt timp posibil.
Având în vedere această situaţie, precum şi ultimele expertize tehnice efectuate anul trecut, care încadrează atât planşeul Unirii, cât şi pasajul rutier Unirii, în starea tehnică IV- nesatisfăcător, autoritatea locală a solicitat Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti restricţionarea circulaţiei rutiere în zona aferentă Pieţei Unirii, a tuturor vehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor de intervenţie în situaţii de urgenţă.
Studiul de fezabilitate pentru consolidarea/refacerea planşeului Unirii, respectiv a tavanului pasajului rutier Unirii a fost finalizat. În maximum 30 de zile aceste lucrări vor fi incluse în cadrul unei proceduri de licitaţie publică, astfel încât momentul efectiv al începerii execuţiei să fie în a doua jumătate a anului 2024.