Un număr de 46 de utilaje sunt pregătite să deszăpezească în Sectorul 5, iar când situaţia o va cere se va lucra fără întrerupere cu cel puţin 200 de oameni pe fiecare tură, a anunţat primarul Cristian Popescu Piedone.
‘Aşteptăm iarna cu 3.500 de tone de clorură de sodiu, 100 de tone de clorură de calciu, 46 de utilaje proprii dotate cu plug, sărăriţă şi tot ce-i necesar pentru un asfalt curat în vreme de omăt’, a scris Cristian Popescu Piedone, miercuri, pe Facebook.
El a menţionat că personalul este pregătit şi instruit să intervină pe toate arterele sectorului.
Edilul Sectorului 5 a adăugat că are propriul utilaj de deszăpezire şi că va lucra cot la cot cu personalul din teren.