Opt grădiniţe şi o creşă vor fi deschise în perioada iulie – august, conform unei hotărâri aprobate miercuri de către Consiliul Local al Sectorului 5.
Unităţile de învăţământ care vor face parte din program sunt: grădiniţele nr. 54, 73, 185, 205, 242, Paradisul Verde, Căsuţa Fermecată şi Electromagnetica, precum şi creşa Sfântul Stelian.
Se estimează că vor beneficia de proiectul ‘Grădiniţa de vacanţă’ 1.800 de copii (900 de copii pe lună, dintre care 100 de creşă). Se vor constitui 80 de grupe (40 de grupe pe lună), formate din cel mult 20 de preşcolari.
Fiecare preşcolar va beneficia de două activităţi recreative pe lună, respectiv Joc şi mişcare şi Limba engleză, costul acestora fiind de 50 lei/lună/copil. Copiii vor participa la activităţi în aer liber, iar în fiecare grădiniţă vor fi organizate câte două spectacole de teatru de păpuşi în fiecare lună. Hrana va fi asigurată în regim de catering, iar costul acesteia va fi suportat de autoritatea locală (20 de lei/zi/copil).