AcasăStiri generaleSector 5: Un bărbat a ajuns la spital, după ce un copac...

Sector 5: Un bărbat a ajuns la spital, după ce un copac a căzut peste autoturismul în care se afla

Un bărbat a ajuns la spital, vineri, după ce un copac a căzut pe Strada Veseliei nr. 3-5 peste autoturismul în care se afla, a informat Primăria Sectorului 5.

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, vineri, pe Facebook, că bărbatul de 36 de ani a fost scos din autovehicul de pompieri şi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Bagdasar-Arseni’ din Capitală. Acesta are probleme la coloană şi dureri mari de cap.

Traficul a fost restricţionat pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului de către Secţia 18 Poliţie.

În Sectorul 5 au mai fost înregistrate, vineri, unsprezece cazuri de copaci căzuţi sau crengi rupte, cinci autoturisme fiind avariate. În zona Teiuş – Sântana au fost semnalate acumulări de apă, motiv pentru care a fost solicitată intervenţia vidanjei de la Infrastructură Sector 5.

Primarul Cristian Popescu Piedone a făcut apel la reprezentanţii municipalităţii să elibereze avizele necesare toaletării copacilor şi defrişării arborilor uscaţi din Sectorul 5. El a precizat că reprezentanţii Primăriei Sectorului 5 au depus la municipalitate peste 7.000 de cereri în acest sens.

Cristian Popescu Piedone a anunţat că, la nevoie, va interveni pentru defrişarea şi toaletarea copacilor din sector, fără a mai aştepta avizele de la Primăria Capitalei, pentru a nu pune în pericol viaţa cetăţenilor.

El a solicitat celorlalţi primari din Bucureşti să facă un efort comun, având în vedere că problema arborilor uscaţi se regăseşte în toate sectoarele.

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks