Consiliul Local al Sectorului 5 a apropat, în şedinţa de miercuri, reluarea Programului ‘Şcoală după şcoală’, care urmează să fie implementat în 13 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
În Sectorul 5, programul s-a derulat începând cu 2016, iar în anul şcolar 2020 – 2021 nu a fost implementat din cauza contextului pandemic.
În anul şcolar 2019 – 2020, un număr de 1.513 elevi de nivel primar din 12 unităţi de învăţământ au beneficiat de hrană în sistem de catering (prânz şi cină) la şcoală, precum şi de servicii educaţionale după terminarea orelor de curs.
Pentru anul şcolar 2021 – 2022, Primăria Sectorului 5 a primit solicitări din partea a 13 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, iar Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a emis aviz favorabil în vederea organizării programului.
Beneficiari vor fi 1.629 de elevi din învăţământul primar, dispuşi în cel mult 100 de grupe, şi 85 de elevi din învăţământul secundar inferior, dispuşi în cel mult cinci grupe.
Tot în şedinţa de miercuri a Consiliului local a fost aprobată implementarea proiectului educaţional ‘Abilităţi de viaţă independentă’, în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 126. Beneficiari ai proiectului organizat de Fundaţia World Vision România vor fi 60 de copii vulnerabili, care vor participa la ateliere de formare pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă, pentru educaţie antreprenorială de tipul învăţare prin practică, educaţie digitală şi consiliere vocaţională.
De asemenea, consilierii au fost de acord cu implementarea proiectului ‘Sunt special, dar vreau la şcoală’ în cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 131, în anul şcolar 2021 – 2022, în baza unei colaborări cu Asociaţia Română de Terapii în Autism. Scopul proiectului îl constituie derularea unui program de pregătire şcolară, psiho-educaţională şi de integrare în învăţământul de masă a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, cu sprijinul specialiştilor şi al cadrelor didactice implicate.
Consilierii locali au adoptat şi proiectului ‘In Honoris – elevi de nota 10 în Sectorul 5’, în baza căruia trei elevi de la Colegiul Naţional ‘Gheorghe Lazăr’, care au obţinut media 10 la examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, sesiunea 2021, vor primi câte 2.500 de lei şi un laptop în valoare de 5.000 de lei.