Activităţi sportive vor fi organizate, sâmbătă, în Parcul Drumul Taberei, iar pe 27 septembrie o caravană despre stilul de viaţă sănătos se va deplasa în şcolile şi liceele din Sectorul 6, cu prilejul Săptămânii Europene a Sportului.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis, joi, AGERPRES, Parcul Drumul Taberei va deveni, sâmbătă, satul sportiv ‘#BeActive’. De la ora 11,00 până la 18,00 vor avea loc atât la scenă, cât şi în restul parcului ‘demonstraţii inedite’ şi flash mob-uri, iar de la 19,00 până la 22,00 se va desfăşura ‘BeActive Night’, cu spectacole şi demonstraţii din toate sporturile. Îi vor antrena pe cetăţeni la mişcare sportivi ai federaţiilor naţionale de baschet, fotbal-tenis, scrimă, bob şi sanie, karting, gimnastică, dans sportiv, tir cu arcul, oină, tenis de masă, rugby, judo, airsoft, atletism, haltere, kaiac-canoe, culturism şi fitness, volei, badminton, box, arte marţiale, canotaj, şah, sportul pentru toţi, lupte, modelism şi wushu kungfu.
Copiii interesaţi să descopere tainele diferitelor sporturi vor primi câte un paşaport #BeActive, care va fi ştampilat pentru participarea la atelierele organizate în parc, iar implicarea le va fi recompensată cu premii.
Pe 27 septembrie caravana ‘Tinerii şi Stilul de Viaţă Sănătos’ va merge în şcolile şi liceele din Sectorul 6. Sportivi celebri vor susţine pe terenurile sau în sălile de sport demonstraţii de scrimă, box, lupte, tir cu arcul, haltere, fotbal, tenis, judo, dar şi şah. De asemenea, le vor vorbi copiilor despre importanţa mişcării şi a stilului de viaţă sănătos, iar nutriţioniştii le vor da sfaturi preţioase de alimentaţie.
Evenimentul de lansare a ediţiei 2023 a Săptămânii Europene a Sportului a avut loc, miercuri, pe stadionul Complexului Sportiv Naţional ‘Arcul de Triumf’.
Săptămâna Europeană a Sportului este o iniţiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze mişcarea şi activitatea fizică în întreaga Europă. În România, vor participa peste 120.000 de persoane, printre care şi comunitatea sectorului 6.