AcasăStiri generaleSector 6: Amenzi de peste 1.100 de lei, aplicate colindătorilor care au...

Sector 6: Amenzi de peste 1.100 de lei, aplicate colindătorilor care au deranjat liniştea publică

Amenzi de peste 1.100 de lei au fost aplicate, în ultimele trei zile, unui număr de circa 40 de colindători care au deranjat liniştea publică cu muzica dată la maxim la boxe, informează Primăria Sectorului 6.

Toate cetele de colindători amendate sunt venite de la Bacău, iar unele au şi câte 15 membri.

Potrivit Legii 61 privind încălcarea unor norme de convieţuire socială, amenzile sunt cuprinse între 200 şi 1.000 de lei, iar dacă liniştea este tulburată în perioada orelor de somn (13,00-14,00, respectiv 22,00-6,00) sancţiunile cresc – între 500 şi 1.500 de lei.

‘Colindătorii sunt bine primiţi în Sectorul 6, dar nu cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. În Sectorul 6, aşteptăm colindători adevăraţi!’, a transmis primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks