AcasăStiri generaleSector 6: Beneficiarii locurilor de parcare vor primi ecusoane cu coduri QR,...

Sector 6: Beneficiarii locurilor de parcare vor primi ecusoane cu coduri QR, netransmisibile

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat, în şedinţa de joi, regulamentul privind parcările de reşedinţă, conform căruia fiecare beneficiar va primi şi un ecuson cu un cod QR.

Au fost aprobate un model de contract, precum şi un model de ecuson pentru locurile din parcajele de reşedinţă.

‘Odată cu primirea contractului, beneficiarul va primi un ecuson netransmisibil unui alt vehicul. Ecusonul va fi transmis pe adresa de email a beneficiarului, acesta optând dacă îl printează în regim propriu sau îl ridică de la sediul administraţiei. Beneficiarul va fi obligat să afişeze ecusonul în autoturism, la loc vizibil, pe întreaga durată de staţionare pe locul de parcare de reşedinţă. Neafişarea ecusonului atrage sancţionarea celui ce ocupă locul de parcare. Transmiterea ecusonului sau afişarea ecusonului într-un alt vehicul duce la rezilierea de drept a contractului’, prevede regulamentul.

În cazul deteriorării sau pierderii ecusonului, beneficiarul va avea obligaţia de a solicita altul şi va trebui să achite contravaloarea emiterii acestuia. În situaţia în care beneficiarul se află într-o situaţie temporară de imposibilitate de folosinţă a autoturismului pentru care s-a emis contractul are obligaţia de a notifica administraţia în legătură cu faptul că va folosi un alt autoturism şi locul de parcare aferent. Perioada de folosire a unui alt autoturism nu poate depăşi 60 de zile cumulate pe parcursul unui an şi nu poate fi formată din mai mult de cinci cereri.

În raportul de specialitate se atrage atenţia asupra faptului că în Sectorul 6 există peste 200.000 de maşini şi aproximativ 43.000 de locuri de parcare publică de reşedinţă. Pe de altă parte, au fost identificate situaţii precum subînchirierea locului de parcare sau transferul locului de parcare la vânzarea apartamentului.

‘Ambele variante cresc artificial preţul de închiriere sau vânzare a apartamentului, produc un prejudiciu bugetului local, aducând foloase necuvenite beneficiarului contractului de folosire a locului de parcare şi creează o stare de tensiune şi frustrare în rândul vecinilor. Prin introducerea codului QR în acest regulament şi prin verificarea mai temeinică a contractelor de comodat se urmăreşte descurajarea fenomenului de subînchiriere’, se explică în hotărâre.

Conform regulamentului, nu se va putea aloca mai mult de un loc de parcare pentru fiecare apartament. Aceste locuri se vor putea atribui numai pentru autoturisme cu lungimea mai mică de 5,15 metri şi lăţimea fără oglinzi mai mică de 2,1 metri.

În cazul în care se constată încălcări ale regulamentului sau staţionarea voluntară a vehiculelor care nu fac parte din categoria autoturisme pe un loc dintr-un parcaj de reşedinţă, administraţia şi Poliţia Locală vor colabora în vederea sancţionării contravenţionale şi a dispunerii măsurii de ridicarea a maşinii.

Ocuparea fără drept a locului de parcare se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, iar blocarea accesului la locul de parcare cu 1.500 – 2.000 de lei. Autovehiculele care vor ocupa fără drept locul de parcare vor fi ridicate.

Sancţiunile nu se vor aplica timp de şase luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks