Căsătoriile vor putea fi oficiate şi în alte spaţii decât sediul Serviciului de Stare Civilă Sector 6, contra unor taxe, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa Consiliului Local de miercuri.
Regulamentul aprobat pe această temă prevede că pentru spaţii de oficiere special amenajate de către instituţiile administraţiei locale a Sectorului 6, altele decât sediul Serviciului de Stare Civilă, taxa este de 300 de lei, iar pentru zone din sector precum grădini publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber pentru care există solicitări din partea cetăţenilor – 1.000 de lei.
Persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate sunt scutite de la plata acestor taxe.
‘Primăria Sectorului 6 şi Serviciul de Stare Civilă Sector 6 organizează procesul de oficiere a căsătoriilor în afara sediului Serviciului de Stare Civilă Sector 6 în conformitate cu prevederile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată şi actualizată. Prezentul Regulament nu afectează posibilitatea oficierii căsătoriilor la sediul Serviciului de Stare Civilă Sector 6, pentru care nu se percepe taxă’, prevede Regulamentul.
Potrivit raportului de specialitate, în ultimii ani, s-au înregistrat foarte multe solicitări din partea viitorilor soţi care doresc oficierea căsătoriilor în alt spaţiu decât cel al Serviciului de Stare Civilă.
‘Crearea unui cadru clar pentru acest tip de oficieri este un pas necesar pentru a aduce un plus de mulţumire în rândul cetăţenilor care apelează la serviciile Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor. Contextul pandemic în care ne aflăm de mai bine de un an a impus şi administraţiei locale să îşi adapteze serviciile astfel încât să fie reduse riscurile de îmbolnăvire’, se explică în raport.
Anual, sunt oficiate în Sectorul 6 aproximativ 1.000 – 2.000 de căsătorii de către angajaţii de la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor – Serviciul de Stare Civilă.