AcasăStiri generaleSectorul 6: Contractul privind colectarea şi transportul deşeurilor urmează să fie scos...

Sectorul 6: Contractul privind colectarea şi transportul deşeurilor urmează să fie scos la licitaţie

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunţă că urmează să fie scos la licitaţie serviciul de colectare şi transport al deşeurilor, dar că în prealabil va fi organizată o discuţie la care sunt invitate să participe toate companiile din domeniu.

Conform caietului de sarcini, durata contractului de delegare va fi de zece ani. Colectarea urmează să fie realizată pe patru fracţii (rezidual, hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă) şi sunt prevăzute cerinţe de achiziţionare de utilaje moderne. Potrivit primarului Sectorului 6, contractul va avea o valoare de circa 100.000.000 lei pe an.

‘Pentru prima dată după mulţi ani, o primărie de Sector scoate la licitaţie serviciul de colectare şi transport al deşeurilor (inclusiv sortare) la licitaţie. Pentru a fi siguri că această licitaţie va fi una corectă, am apelat la un proiect la ANAP cu Banca Mondială prin care aceste instituţii au verificat procedura, în special caietul de sarcini. Acest serviciu public nu a mai fost scos la licitaţie în Sectorul 6 de 23 de ani, din anii ’90, mai exact din 1999’, scrie primarul Sectorului 6, pe Facebook.

Ciucu menţionează că va fi organizată şi o consultare, destinată exclusiv operatorilor licenţiaţi în domeniul colectării şi transportului deşeurilor.

‘Avem toate procedurile prealabile îndeplinite, suntem gata să demarăm procedura de atribuire, dar, cu toate acestea, am decis pentru şi mai multă transparenţă, dar şi pentru a preveni orice eventuale mici inadvertenţe încă dinaintea lansării procedurii de atribuire, să invităm companiile care operează în domeniul managementului deşeurilor să ne dea feed-back pe caietul de sarcini. Ca să nu fie discuţii, ne vom vedea cu toţi operatorii în acelaşi timp miercuri, 15 februarie 2022, ora 14.00’, a precizat primarul Sectorului 6.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks