Guvernul se întruneşte în şedinţă joi, de la ora 14,00, şi urmează să aprobe Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar şi Programul de acţiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă.
Pe ordinea de zi figurează, de asemenea, declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate private rămase de expropriat, situate pe amplasamentul autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Bucureşti – Ploieşti, şi o serie de bugete rectificate ale unor instituţii şi societăţi naţionale, cum ar fi Regia Autonomă ‘Administraţia Fluvială a Dunării de Jos’ Galaţi, Aeroportul Internaţional Timişoara – ‘Traian Vuia’, Aeroportul Internaţional ‘Mihail Kogălniceanu’ – Constanţa, Compania Naţională de Investiţii.
Urmează să fie aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2021 al Fondului pentru mediu.
Alte acte normative care se află pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern sunt două proiecte de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.
Vor mai fi discutate un raport privind justificarea creşterii datoriei publice la 31 decembrie 2020 şi propuneri de măsuri pentru menţinerea acestui indicator la un nivel sustenabil.