AcasăPoliticaȘefa PNRR, Céline Gauer, la București. Surse: Bruxelles-ul cere măsuri care să...

Șefa PNRR, Céline Gauer, la București. Surse: Bruxelles-ul cere măsuri care să nu afecteze puterea de cumpărare

Zi importantă pentru definitivarea variantei revizuite a Planului Naţional de Redresare si Rezilienţă. România trebuie să decidă ce proiecte rămân pentru finanţare, înainte de a trimite documentul la Bruxelles.

Subiectul a fost discutat și cu responsabila din Comisia Europeană cu implementarea PNRR, care s-a întâlnit cu premierul Ilie Bolojan și miniștrii de resort.

Coordonatoarea programului Planului Național de Redresare și Reziliență, Céline Gauer, a stat de vorbă cu premierul Ilie Bolojan aproximativ o oră, o oră și 10 minute. Au discutat despre măsurile fiscale aprobate până acum de Executiv, dar și despre modul în care guvernul vrea să introducă anumite măsuri, inclusiv anul viitor, pentru a ține deficitul bugetar sub pragul de 7% din produsul intern brut.

O provocare, cu atât mai mult, cu cât reprezentanții Comisii Europene au tras un semnal de alarmă, spun sursele TVR în spatele ușilor închise, cu privire la faptul că e important ca puterea de cumpărarea românilor să nu scadă, fiindcă asta ar crea alte probleme economiei.

E important ca unele măsuri să continue și anul viitor, însă să fie concepute în așa fel încât românii să aibă un nivel de trai ridicat, un nivel de trai bun și să nu fie afectată puterea de cumpărare, fiindcă asta ar afecta economia și inclusiv companiile românești.

A fost o discuție despre pachetul 2 de măsuri și anumite propuneri pe care le are guvernul, fiindcă trebuie să reducă deficitul la 7% din Produsul Intern Brut și să reducă în continuare cheltuielile bugetare, transmite jurnalistul TVR Vlad Ungar.

Sursa: TVR INFO

 

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks