Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind înaintarea în gradul de general-maior cu două stele, la trecerea în rezervă, a generalului de brigadă cu o stea Gheorghe Dima din Ministerul Apărării Naţionale.
Gheorghe Dima este şeful Direcţiei structuri şi planificarea înzestrării din MApN.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind acordarea gradului de general de brigadă cu o stea, la trecerea în rezervă, colonelului Petru Pah.