Peste jumătate dintre angajaţii sistemului de învăţământ din judeţ s-au înscris pentru vaccinare, pentru că toată lumea vrea să reînceapă şcoala în formatul clasic, astfel încât educaţia online să nu aibă efecte negative mai departe, a declarat, miercuri, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu. El a punctat că dorinţa de revenire la şcoală este mai mare în mediul rural, unde indicele de infectare cu virusul SARS-CoV-2 este mult mai scăzut decât în marile aglomeraţii urbane. ‘Există o dorinţă a cadrelor didactice de a se vaccina, am depăşit 50% din totalul personalului, nu doar a cadrelor didactice, şi din dorinţa de a începe şcoala. Există un sentiment unanim al elevilor, părinţilor, al cadrelor didactice şi al directorilor de a începe cât mai repede şcoala, pentru că limitele educaţiei online le-am văzut până acum şi nu am vrea ca efectele să fie nefavorabile pentru elevi şi comunităţi’, a afirmat, într-o conferinţă de presă, Marin Popescu. Şeful IŞJ Timiş a subliniat că şcoala online a impus o sintetizare a conţinuturilor materiei, ceea ce a dus şi la un nivel mult mai scăzut al conţinutului şi al evaluărilor. De aceea, el consideră că revenirea copiilor la şcoală este o prioritate pentru toate comunităţile rurale şi urbane, cu mare atenţie la ceea ce înseamnă sănătate publică. Marin Popescu a anunţat că, până în prezent, în mediul rural sunt 1.006 angajaţi din sistem înregistraţi pentru vaccinare şi 342 programaţi, din care 773 sunt cadre didactice înregistrate şi 226 de cadre didactice programate. Din rândul personalului auxiliar sunt 67 înregistrate şi 54 programate, la care se adaugă 166 de angajaţi din rândul personalului nedidactic (laboranţi, bibliotecari, contabili, secretari), dintre care sunt programate 62 de persoane. În mediul urban sunt 2.567 înregistraţi pentru vaccinare şi 651 programaţi. Dintre aceştia, 1.916 sunt cadre didactice înregistrate, iar 484 sunt programate. La nivelul municipiului Timişoara, sunt 3.707 cadre didactice, din care 1.507 sunt înregistrate pe platformă şi 300 programate. Marin Popescu a remarcat faptul că lipsa exerciţiului autonomiei în preuniversitar se resimte şi în această perspectivă, dar şi dezinteresul unor directori de şcoli, care nu s-au informat şi nu au avut urcate, luni dimineaţa, unităţile de învăţământ pe platforma de vaccinare, blocând astfel accesul cadrelor didactice din acele unităţi la înscrierea pentru vaccinare. El a afirmat că situaţia s-a remediat pe parcursul zilei de luni şi marţi, în toate unităţile şcolare.