Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia, Daniel Ilcu, a fost demis de către primarul Gabriel Pleşa, după ce, în decursul ultimelor luni, au fost constatate mai multe abateri ale acestuia de la normele şi conduita pe care funcţia ce o ocupa le impunea, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.
‘Timp de mai multe luni am analizat situaţia domnului Ilcu şi mi-aş fi dorit ca acesta să se achite cu onoare şi profesionalism de atribuţiile sale. Din păcate, comportamentul acestuia ne-a pus în situaţia de a lua această decizie, pentru că nu putem permite ca activitatea Poliţiei Locale să fie perturbată de acţiunile, ori mai degrabă inacţiunile, unui singur om şi pentru că nu putem accepta ca prestigiul şi imaginea acestei instituţii să fie afectate în mod negativ de comportamentul domniei sale’, a declarat, potrivit comunicatului, primarul municipiului Alba Iulia.
Gabriel Pleşa a adăugat că, în cele peste 6 luni de când a preluat mandatul, nu au existat ‘epurări’ ori schimbări din funcţii, nu au fost demişi directori sau şefi de departamente, însă, a subliniat edilul, fiecare angajat trebuie să înţeleagă că, atât timp cât lucrează în Primăria Alba Iulia, trebuie să se achite cu demnitate şi onoare de toate atribuţiile din fişa postului şi că trebuie să lucreze în permanenţă în interesul cetăţeanului.
Conform comunicatului, decizia de demitere a fost luată ca urmare a unei analize amănunţite, derulate pe o mai lungă perioadă de timp, şi din care a rezultat că Daniel Ilcu nu îşi îndeplineşte atribuţiile din fişa postului în mod corect şi onest.
‘În decursul ultimelor luni au fost constatate mai multe abateri ale domnului Ilcu de la normele şi mai ales conduita pe care funcţia ce o ocupa le impuneau’, mai arată sursa citată.
Atribuţiile lui Daniel Ilcu vor fi preluate de către fostul şef al Poliţiei Locale, Ioan Vodă.
Ilcu s-a aflat timp de 90 de zile în concediu medical, după ce a fost găsit într-o maşină a instituţiei în stare de inconştienţă, probele de sânge recoltate la spital relevând o alcoolemie de peste 5mg/l. Acesta ar fi consumat alcool înainte ca maşina în care se afla să fie găsită într-un şanţ.