AcasăStiri generaleŞeful Statului Major al Apărării - la conferinţa principală de planificare a...

Şeful Statului Major al Apărării – la conferinţa principală de planificare a exerciţiului Defender Europe 23

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a deschis lucrările conferinţei principale a exerciţiului European Defender 23, eveniment major de instruire condus de Comandamentul Forţelor Terestre Americane în Europa şi Africa (USAREUR-AF), care a avut loc luni, la Bucureşti, a informat MApN.

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, programul anual american de instruire multinaţională, în context întrunit, Defender Europe, urmăreşte creşterea capacităţii de reacţie şi a interoperabilităţii forţelor americane, aliate şi partenere.

La activitate au fost prezenţi, alături de co-organizatorii români şi americani, militari din peste 20 de alte state aliate şi partenere. Prin programul Defender Europe, precum şi prin alte platforme de instruire, aliaţii îşi dezvoltă flexibilitatea, capacitatea de proiecţie şi integrarea forţelor. Totodată, prin cooperare militară se strâng legăturile pe care aliaţii le au cu parteneri care împărtăşesc valorile NATO, se arată în comunicat.

Generalul Daniel Petrescu a subliniat importanţa seriei de exerciţii Defender Europe atât pe palierul instruirii trupelor pe continentul european, cât şi din punct de vedere al angajamentului Statelor Unite în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

‘Organizarea acestui foarte important eveniment de instruire contribuie la mesajul strategic privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare. În anul 2023, Defender Europe va aduce pentru militarii români o noutate în planul instruirii forţelor – pregătirea şi rolul de naţiune-gazdă pe care îl avem pe anumite secvenţe ale programului de exerciţii se vor derula alături de trupe americane şi aliate care sunt deja dislocate pe teritoriul naţional. Defender Europe 23 va reprezenta, aşadar, o excelentă oportunitate de instruire’, a declarat şeful Statului Major al Apărării, citat în comunicatul MApN.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks