Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, participă, de vineri până duminică, la reuniunea Comitetului Militar (MC) al NATO, în formatul şefilor Apărării, organizată în Estonia, la Tallinn.
Conform unui comunicat de presă al ministerului, şefii Apărării vor purta discuţii privind evoluţia mediului de securitate, implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid, precum şi misiunile şi operaţiile Alianţei aflate în derulare.
O altă temă este promovarea diversificării şi inovării în cadrul structurii de forţe aliate, în sprijinul operaţiilor multi-domeniu şi digitalizării.
La reuniunea din capitala Estoniei participă pentru prima dată, ca invitaţi, şefii Apărării din Suedia şi Finlanda.
Comitetul Militar al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord este cea mai înaltă autoritate militară a NATO. Pe durata unui an, reuniunile la nivelul şefilor Apărării se desfăşoară, de regulă, de două ori la sediul NATO din Bruxelles şi o dată într-o ţară membră a Alianţei. De asemenea, Comitetul Militar se poate întâlni în diferite formate, cum ar fi în cadrul Consiliul de Parteneriatul Euro-Atlantic, sau pentru alte situaţii cu un caracter mai pronunţat de specificitate, arată MApN.