Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a avut o serie de întâlniri, în perioada 10-12 ianuarie, cu şeful Statului Major al Forţelor Armate Portugheze, generalul Jose Nunes da Fonseca.
Agenda discuţiilor a vizat situaţia de securitate, creşterea cooperării în domeniul apărării, precum şi prezenţa trupelor române şi portugheze în misiuni ale NATO şi Uniunii Europene. Cei doi şefi ai Apărării au subliniat că, în continuare, instruirea comună va urmări creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de reacţie a structurilor aliate dislocate în ţara noastră.
Generalul Gheorghiţă Vlad i-a mulţumit omologului său pentru efortul Forţelor Armate Portugheze care menţin, de aproape doi ani, prezenţa unui contingent consistent de militari, atât în cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, cât şi în alte structuri multinaţionale.
„Apreciem implicarea colegilor portughezi pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare în zona de est a NATO. De asemenea, este de remarcat contribuţia în cadrul proiectului pregătirii personalului navigant şi de sprijin pentru aeronavele F-16 din dotarea Forţelor Aeriene Române. Dorim să accelerăm cadenţa instruirii prin lărgirea spectrului cooperării în domeniile forţelor pentru operaţii speciale, forţelor terestre şi navale, învăţământului militar şi medicinei operaţionale, inclusiv în format UE”, a afirmat şeful Apărării.
În programul şefului Apărării din Republica Portugheză au fost incluse vizita la Batalionul 1 Instrucţie din Caracal, unitatea de dislocare a detaşamentului portughez (din compunerea Brigăzii Multinaţionale Sud-Est), în data de 11 ianuarie, respectiv discuţiile de la sediul MApN din Bucureşti, în data de 12 ianuarie. În cadrul ceremoniei organizate la Caracal, în semn de apreciere a profesionalismului militarilor, generalii Gheorghiţă Vlad şi Jose Nunes da Fonseca au înmânat distincţii pentru zece ofiţeri şi subofiţeri portughezi şi români din Brigada Multinaţională Sud-Est.
Articolul Șeful Statului Major al Forţelor Armate Portugheze a fost în vizită în România apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro