Acasă55Seidler (USR): E ciudat că proiectul legii pensiilor nu are un impact...

Seidler (USR): E ciudat că proiectul legii pensiilor nu are un impact bugetar precizat; ministrul trebuie să explice

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, trebuie să explice, la întâlnirea de luni cu membrii Comisiei pentru muncă a Camerei Deputaţilor, faptul că proiectul legii pensiilor publice nu are un impact bugetar precizat, a declarat deputatul USR Cristian Seidler, susţinând că actul normativ ‘adânceşte inechităţile din sistem’ şi este făcut pentru ‘amăgirea’ pensionarilor.

‘Cea mai mare problemă, dacă este o luăm aşa în ordinea paginilor, este ca acest proiect nu are un impact bugetar precizat. Dacă vă uitaţi în expunerea de motive, este necompletat, lăsându-se impresia că acest proiect de lege nu costă niciun leu suplimentar, ceea ce evident este o aberaţie. Mai apoi, dacă ne uităm la jalonul 214 din PNRR, a cărui eventuală neîndeplinire ne-ar costa peste 1 miliard euro, nu ştim cât potenţial, 2 miliarde de euro, spune foarte clar, în mod expres, înlocuirea indicatorului fix de contribuţie de 25 de ani. Acest indicator nu doar că nu a fost eliminat din textul legii, a fost chiar ridicat la nivel de principiu şi nu înţeleg cum poţi să fii atât de pe contrasens cu ceea ce, în mod evident, negru pe alb, scrie în PNRR’, a afirmat Seidler, la Parlament.

El a mai arătat că o altă problemă a legii este că trebuia să intre în vigoare cel târziu la 31 martie 2023, conform PNRR, menţionând că are ‘dubii’ şi că aceasta va intra în vigoare şi la 1 septembrie 2024, iar ministrul muncii trebuie să explice luni în comisie.

‘Am mari dubii ca această lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2024 pentru că nu s-a încheiat nici etapa anterioară, de digitizare. Fără încheierea acesteia nu se poate trece la etapa recalculării pensiilor pe orice nouă formulă. Estimarea Guvernului este că nici nu vor termina această digitizare până în septembrie anul viitor, când ar trebui să intre în plată toate pensiile recalculate deja, pentru că altfel nu ar fi prelungit prin ordonanţă de urgenţă cele 1.000 de contracte de muncă până în septembrie anul viitor. Deci, undeva este o neconcordanţă între ceea ce se spune şi ceea ce face Guvernul, prin Casa Naţională de Pensii, prin Ministerul de Muncii. Mi-e că de fapt fac din nou ceea ce au făcut şi în 2019, o amăgire a electoratului în speranţa că promiţându-le, promisiuni deşarte de altfel, pensionarilor, ei vor vota şi la alegerile parlamentare de anul viitor’, a mai susţinut deputatul USR, membru al Comisiei pentru muncă.

Potrivit acestuia, majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, prevăzută în proiectul de lege, ‘cu siguranţă adânceşte inechităţile’.

‘Ştim clar, o recunoaşte orice partid politic, sistemul de pensii din România este profund inechitabil, orice creştere a punctului de pensie, oricât de justificată, nu face altceva decât să adâncească aceste inechităţi, iar noua formulă de calcul, prin acel indicator de 25 de ani, nu vedem cum ar putea să elimine inechităţile fără a aduce altele noi. Nu poţi să rezolvi o problemă făcând una la fel de mare în acelaşi timp şi să pretinzi că ai făcut un sistem echitabil. Sunt mult mai multe întrebări la care Ministerul şi doamna ministru nu au răspuns în acest proiect de lege’, a adăugat Seidler.

El a mai punctat că ‘este foarte curios cum proiectul de lege nu are impact bugetar şi nu există niciun fel de studiu de impact, deşi Ministerul Muncii are un contract de consultanţă cu Bancă Mondială, încheiat chiar şi pe legea pensiilor contributive’.

‘E foarte ciudat cum lipsesc aceste elemente din discuţie din spaţiul public. Ne face să credem ceea ce am mai văzut anterior din partea PSD, ceea ce citim în acest proiect de lege – o amăgire a pensionarilor, strict din perspectivă electorală, dar care cred că se va întoarce împotriva lor’, a mai spus Seidler.

În 2 noiembrie, premierul Marcel Ciolacu a declarat că noua lege a pensiilor ‘va face dreptate’ milioanelor de pensionari şi aduce ‘echitate’ în sistem care a făcut apel la toţi miniştrii implicaţi în procesul de avizare să trateze cu prioritate acest act normativ, pentru a fi aprobat în Guvern în cel mai scurt timp şi să fie transmis Parlamentului, astfel încât să fie adoptat până la 20 noiembrie.

‘În primul rând, vreau să mulţumesc echipei de la Ministerul Muncii, doamnei ministru Bucura-Oprescu, şi colegilor din PNL pentru finalizarea noii legi a pensiilor. Este o lege care va face dreptate milioanelor de pensionari care aşteaptă de ani de zile acest lucru. Este o lege care aduce echitate în sistem. Pensii egale pentru muncă şi contribuţii egale’, a afirmat Ciolacu.

El a precizat că pensiile vor creşte de două ori anul viitor – 1 ianuarie şi în 1 februarie, menţionând că se vor face indexare şi recalculare în acelaşi an.

‘Suntem primul Guvern care face şi indexare şi recalculare în acelaşi an. Avem însă o condiţie de îndeplinit: să reuşim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie’, a adăugat premierul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks