AcasăPoliticaSeidler (USR): Elena Lasconi a luat personal decizia de a se retrage...

Seidler (USR): Elena Lasconi a luat personal decizia de a se retrage din cursa pentru alegerile europarlamentare în urma unei dispute în cadrul familiei sale

Elena Lasconi a luat personal decizia de a se retrage din cursa pentru alegerile europarlamentare în urma unei dispute în cadrul familiei sale, derulată în spaţiul public, a afirmat, luni, deputatul USR Cristian Seidler, menţionând că nu a fost o discuţie în interiorul partidului.

„Elena Lasconi a luat dânsa decizia de retragere, în urma unei dispute în cadrul familiei care, mă rog, s-a derulat în mod regretabil în spaţiul public”, a precizat Seidler, la Parlament.

Întrebat dacă USR susţine libertatea de exprimare, Seidler a spus: „Nu-mi aduc aminte de vreun moment în care USR să nu fi susţinut libertatea de exprimare.(…) USR nu a avut vreun moment în care să nu fi susţinut libertatea de exprimare a oricui – şi a celor care cred că da, şi al celor care cred că nu, şi a celor care cred într-un fel sau în altfel”.

„Posibil ca Elena Lasconi să fi avut discuţii cu mai multe persoane, posibil să fi avut discuţii chiar în interiorul familiei. Nu ştiu care sunt resorturile care au convins-o, mă rog, care au dus-o pe doamna Elena Lasconi să ia decizia pe care a luat-o. Eu constat că a luat decizia de a se retrage”, a mai precizat Seidler, întrebat în legătură cu afirmaţia liderului USR Cătălin Drulă că a cerut retragerea Elenei Lasconi din cursă.

„N-am participat nici la discuţia dintre doamna Lasconi şi domnul Drulă, nu am participat la discuţia dintre doamna Lasconi şi oricine altcineva. (…) Eu nu i-am cerut doamnei Lasconi nici să se retragă, nici să rămână. (…) Nu voi comenta despre decizia personală a doamnei Lasconi de a lua o decizie, cum n-am comentat nici decizia personală a doamnei Lasconi de a-şi exprima interesul pentru funcţia de europarlamentar”, a adăugat Seidler.

Legat de criticile apărute în spaţiul public că USR nu mai susţine drepturile minorităţilor, deputatul USR a precizat: „Vă aduc aminte că şi la momentul respectiv USR a susţinut că referendumul respectiv este nenecesar şi vă aduc aminte că românii, în majoritatea lor, au achiesat de fapt la punctul de vedere al USR prin neparticiparea nici măcar în baremul legal pentru ca acel referendum să aibă valoare legală”.

„USR nu a interzis vreodată unui membru al său să se exprime în vreun fel sau altul. Poziţia partidului o cunoaşteţi foarte bine. (…) USR nu a avut nevoie de o clarificare pe acest subiect. Nu a fost o discuţie în interiorul partidului. Au fost multiple discuţii potenţial private, nu le cunosc pentru că nu am participat la discuţiile dintre doi oameni, dintre care să fi fost eu unul dintre cei doi. Constat că doamna Lasconi, încă o dată, s-a retras din cursa pentru alegerile europarlamentare, în urma ajungerii în spaţiul public a unei discuţii din interiorul familiei dânsei. (…) Eu nu sunt partidul, nu sunt Biroul Naţional. Nu există o decizie a Biroului Naţional în acest sens sau în orice alt sens, nici că da, nici că nu”, a mai spus Cristian Seidler.

Biroul Naţional al formaţiunii a luat act de retragerea Elenei Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, de pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare, a anunţat, duminică seara, USR.

Anterior, preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţase că i-a cerut Elenei Lasconi să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare.

Decizia conducerii USR vine după ce Elena Lasconi a declarat într-un interviu că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradiţională de acum câţiva ani iar ulterior, în spaţiul public, au apărut mai multe controverse legate de afirmaţiile făcute, inclusiv din partea fiicei sale. AGERPRES

Articolul Seidler (USR): Elena Lasconi a luat personal decizia de a se retrage din cursa pentru alegerile europarlamentare în urma unei dispute în cadrul familiei sale apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks