Plenul Senatului a adoptat, miercuri, un proiect prin care 15 noiembrie este declarată Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987.
Proiectul, iniţiat de parlamentari de la PNL, susţinut de cei de la USR PLUS şi de un deputat PSD, este argumentat prin faptul că ‘fără revolta din 15 noiembrie 1987, probabil, nu erau posibile evenimentele din 22 decembrie 1989. Luptătorii anticomunişti din 15 noiembrie 1987 au arătat că este posibil să te opui dictaturii comuniste. Din acest motiv este relevantă şi trebuie cinstită, cum se cuvine, Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987, an de an, în data de 15 noiembrie’.
Potrivit unui amendament admis la comisia de specialitate, titlul propunerii legislative se modifică după cum urmează: ‘Lege pentru declararea zilei de 15 noiembrie ca Ziua Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987’.
Fondurile necesare alocate pentru comemorarea diverselor evenimente ale Revoltei Anticomuniste de la Braşov din 1987 pot fi asigurate şi din bugetele locale sau din bugetul autorităţilor şi instituţiilor publice, mai prevede actul normativ.
Senatul este prima Cameră sesizată.