Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă de modificare a Codului fiscal prin care achiziţiile efectuate de organizaţiile nonprofit pentru construirea, modernizarea sau reabilitarea spitalelor şi pentru dotarea acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar să fie scutite de TVA.
Au fost înregistrate 103 voturi ‘pentru’ şi două ‘abţineri.
Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul PSD Alfred Simonis, prevede introducerea unui nou articol în Codul fiscal care mai menţionează că organizaţiile nonprofit au dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor menţionate dacă sumele returnate sunt utilizate exclusiv pentru finanţarea de activităţi de construire/reabilitare/modernizare de unităţi spitaliceşti şi de dotare a acestora cu aparatură şi echipamente de specialitate, materiale şi consumabile de uz sanitar.
‘Prin această măsură, considerăm că tot mai multe organizaţii nonprofit vor dori să se implice în desfăşurarea unor astfel de acţiuni atât de necesare la nivelul comunităţilor. Initiaţiva legislativă nu are un impact bugetar, dar are implicaţii sociale benefice’, a explicat Simonis în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.