Acţiunile poliţistului local în spaţii publice pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare fără consimţământul persoanelor vizate, în scopul realizării atribuţiilor de serviciu, activităţilor de prevenire şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari USR şi PSD, adoptat tacit, luni, de Senat.
‘Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii permanente a cadrului legislativ naţional, în concordanţă cu dezvoltarea tehnologică în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor de tip foto-audio-video de orice tip, inclusiv Body Worn Camera de către instituţiile statului, este oportun ca aceste sisteme foto-audio-video, de orice tip, inclusiv Body Worn Camera, să poată fi folosite cu succes şi în deplină legalitate şi de către poliţia locală din România. Astfel, sistemele foto-audio-video de orice tip, inclusiv Body Worn Camera, trebuie legiferate ca măsuri specifice de protecţie şi adaptate competenţelor ce revin Poliţiei Locale, respectiv poliţiştilor locali, ca instituţie ce exercită prerogative de autoritate publică, în ceea ce priveşte prevenirea, cercetarea şi combaterea faptelor antisociale legate de ordinea şi liniştea publică, pazei bunurilor, circulaţiei pe drumurile publice, disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, protecţiei mediului, activităţilor comerciale, evidenţa populaţiei’, se subliniază în expunerea de motive a proiectului.
Conform iniţiatorilor, această măsură va duce la dovedirea faptelor de ultraj şi a acuzaţiilor îndreptate împotriva poliţiştilor locali cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, precum şi de protecţie a persoanelor ce fac obiectul intervenţiilor şi acţiunilor poliţiştilor locali.
‘Deoarece în prezent nu există posibilitatea dovedirii faptelor de ultraj săvârşite împotriva poliţiştilor locali, legiferarea sistemelor foto-audio-video de orice tip, inclusiv Body Worn Camera, este oportună deoarece acestea reprezintă mijloace eficiente de descurajare a săvârşirii unor fapte ilegale, ca urmare a conştientizării faptului că intervenţiile şi acţiunile poliţiştilor locali sunt înregistrate’, conform proiectului de act normativ.
Proiectul pentru modificarea Legii Poliţiei Locale nr.155 din 12 iulie 2010 urmează fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor.