Biroul permanent al Senatului nu s-a reunit luni, de la ora 13,00, motivul fiind lipsa de cvorum înregistrată şi la şedinţa anterioară de joi. La şedinţă s-au prezentat doar cei cinci membri PSD din Biroul permanent, reprezentanţii PNL, USR şi UDMR absentând. ‘Prin această absenţă, senatorii PNL şi USR au blocat parcursul iniţiativei ‘Fără penali în funcţii publice’. Au demonstrat, încă o dată, USR şi PNL, că nu vor ca această iniţiativă să treacă, pentru a-şi apăra proprii penali aflaţi pe listele parlamentare sau în Guvern. Avem o retorică a USR care ne spune în fiecare zi ‘Fără penali în funcţii publice’, dar când trebuie să treacă efectiv la fapte, să fie prezenţi fizic sau măcar online, nu vin’, a afirmat, luni, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc. Pe agenda Biroului permanent de luni putea fi inclusă cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru legea care stabileşte că Parlamentul şi nu Guvernul fixează data scrutinului pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, după ce săptămâna trecută solicitarea a primit raport de respingere din partea Comisiei juridice. Potrivit liderului grupului USR, Radu Mihail, data alegerilor parlamentare este ‘clară’, 6 decembrie. El a precizat că o eventuală dezbatere a iniţiativei cetăţeneşti ‘Fără penali’ este tardivă în această sesiune, pentru că referendumul nu mai poate fi organizat simultan cu scrutinul din 6 decembrie. ‘Săptămâna trecută, dacă ar fi fost adoptată iniţiativa, referendumul ar fi avut loc pe 6 decembrie. Am ratat o şansă mare’, a spus Mihail. Senatorul PNL Alina Gorghiu declara săptămâna trecută că liberalii nu vor participa la niciun fel de şedinţă prin care PSD doreşte să-şi conserve o ‘majoritate toxică’ în Senat, cu intenţia de amâna alegerile parlamentare şi a-şi prelungi cu încă cel puţin trei luni mandatul. Senatorii PSD nu au reuşit în ultimele trei săptămâni să asigure singuri cvorumul în Biroul permanent al Senatului. Pavel Marian, fost membru al Bp, a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi a demisionat din Senat, iar Ion Ganea a lipsit de la şedinţe, fiind ulterior exclus din PSD. Unica şedinţă a Bp cu cvorum, din această perioadă, a fost lunea trecută, când USR a participat la şedinţa pentru includerea iniţiativei ‘Fără penali’ în plen. Ulterior, plenul de miercurea trecută a fost suspendat tot din lipsă de cvorum.