Senatul se întruneşte, vineri, în plen, pentru a vota, în calitate de for legislativ decizional, trei proiecte referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, iniţiate de doi deputaţi UDMR – Kulcsár-Terza József-György şi Zakarias Zoltán, după ce joi Camera Deputaţilor le-a respins.
Şedinţa, în format hibrid, este programată să înceapă la ora 11,00, conform deciziei de joi a Biroului permanent al Senatului.
Propunerea legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc prevede ‘autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român’ şi stabileşte limitele teritoriului acestui ţinut.
Proiectul de act normativ privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România propune constituirea unui cadru juridic pentru structurile organizate ale minorităţilor naţionale autohtone, care au întreţinut relaţii strânse cu statul român şi reglementează condiţiile de înfiinţare, pe plan local şi naţional, a structurilor acestei autorităţi, organele de conducere, sursele financiare şi patrimoniale, precum şi competenţele şi atribuţiile de drept public ale statului, necesare pentru a-şi desfăşura activitatea în interesul comunităţilor naţionale.
Cea de a treia propunere – ‘Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale’ – prevede constituirea bazei juridice a autonomiei culturale a comunităţilor naţionale, respectiv înfiinţarea unor instituţii specializate pentru gestionarea problemelor unei minorităţi naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.
Pe ordinea de zi a plenului se va mai afla demisia Ancăi Dragu (USR) din Senat şi vacantarea locului de senator, după ce aceasta a fost numită în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.
În 20 decembrie, liderul social-democraţilor, premierul Marcel Ciolacu, a anunţat pe pagina sa de Facebook că i-a propus preşedintelui Camerei Deputaţilor ‘să ia măsuri rapide astfel încât iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie respinse de urgenţă la nivel legislativ’.