Senatorul USR PLUS Sebastian Cernic a declarat luni, în plen, că legea privind înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare trebuie abrogată, pentru că nu este decât o ‘sinecură apărută la iniţiativa PSD’. ‘Vom propune, alături de colegii din coaliţia de guvernare, desfiinţarea acelor agenţii, autorităţi şi alte instituţii care beneficiază de privilegii de la stat, dar a căror activitate nu este justificată prin prisma beneficiilor pentru cetăţeni. În acest sens, avem în vedere inclusiv abrogarea Legii 133 din 2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare, care nu este decât o sinecură apărută la iniţiativa PSD. În contextul luptei cu pandemia, bugetul de stat este deja suprasolicitat şi orice cheltuire a banului public trebuie foarte atent planificată şi trebuie să fie justificată serios’, a afirmat senatorul în cadrul dezbaterilor la proiectul – adoptat de Senat – pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2020 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii. El a adăugat că, în contextul în care toată lumea ‘strânge cureaua’ şi operatorii economici fac eforturi să supravieţuiască, iar românii să-şi păstreze locurile de muncă, ar fi o ‘sfidare din partea noastră să bugetăm noi instituţii de stat’. ‘Statul român are peste 13.000 de instituţii finanţate de la stat cu bugete fabuloase, dintre care cele mai multe sunt cheltuite pentru salarii. Avem nevoie de un stat reformat, suplu, ale cărei instituţii trebuie doar să-şi facă treaba. Ne-am angajat prin programul de guvernare să reformăm statul şi propunem atât desfiinţarea agenţiilor inutile, cât şi eficientizarea instituţiilor pe care le avem deja. Vom face ce am promis, fără mii de agenţii prin care banii cetăţenilor să fie revărsaţi în contul unor şefi şi angajaţi susţinuţi politic’, a conchis senatorul. În replică, senatorul PSD Lucian Romaşcanu a etichetat discursul colegului de la USR PLUS drept ‘extrem de populist’. ‘Au trecut nişte luni de când s-a terminat campania electorală, deci acest discurs extrem de populist nu-şi avea locul în Senatul României (…). Poate că la o analiză mai atentă sunt agenţii care ar trebui desfiinţate, dar sub nicio formă nu trebuie să desfiinţaţi, deşi o faceţi, agenţii care se ocupă de promovarea produselor româneşti. În acest moment sunt sectoare unde peste 70% din produsele consumate în România sunt de import. Când toţi, absolut toţi colegii ne dorim să promovăm producătorii locali, dumneavoastră lăudaţi asemenea tipuri de acţiuni care nu au nicio legătură cu altceva decât cu o eventuală îndeplinire a unor promisiuni electorale pe care continuaţi să le vindeţi tot electoral’, a susţinut Romaşcanu. Potrivit raportului de admitere a proiectului iniţiat de Guvern, Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare prorogarea unor termene de aplicare a unor acte normative. Astfel, se are în vedere amânarea obligativităţii de realizare şi implementare a amenajamentelor pastorale până la data de 1 ianuarie 2022, a OUG 24/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Aplicarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine în şcoli se suspendă în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2022. Termenul de intrare in vigoare a Legii nr.133/2019 pentru înfiinţarea Agenţiei pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare se prorogă pană la data de 1 ianuarie 2022, iar cel al Legii nr. 236/2020 pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescăreşti şi de acvacultură se prelungeşte pană la data de 1 ianuarie 2022.