Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a evidenţiat joi că România susţine parcursul european al Republicii Moldova şi toate acele proiecte care vor asigura o mai bună colaborare între cele două state, în spiritul valorilor europene.
Florin Cîţu s-a întâlnit cu prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis AGERPRES, discuţiile au vizat continuarea dialogului politic susţinut şi de substanţă din ultima perioadă şi aspecte de actualitate ale cooperării bilaterale, pentru o abordare aplicată şi cuprinzătoare a agendei sectoriale şi stabilirea unor repere solide în vederea avansării proiectelor prioritare comune.
Referindu-se la sprijinul României din punct de vedere politic, atât în plan intern, dar şi în cadrul forurilor decizionale ale Uniunii Europene, preşedintele Senatului, Florin-Vasile Cîţu, a afirmat: ‘Aveţi toată susţinerea noastră pentru a merge mai departe pe parcursul european’.
Preşedintele Senatului a exprimat întreaga susţinere a Senatului în procesele de transformare, modernizare şi de implementare a reformelor din Republica Moldova, exprimându-şi disponibilitatea de a transmite din experienţa şi expertiza legislativă a României, în special în ceea ce priveşte reforma justiţiei, combaterea corupţiei, susţinerea mediului de afaceri.
Potrivit sursei citate, Florin Cîţu a lăudat hotărârea şi voinţa politică solidă a Republicii Moldova pentru implementarea rapidă a reformelor de pe agenda europeană, necesare pentru bunăstarea cetăţenilor, pentru modernizarea şi consolidarea stabilităţii ţării şi (…) a mulţumit pentru colaborarea eficientă dintre cele două state în contextul pandemiei de COVID-19.
Din partea Senatului, la întrevederea Florin Cîţu – Natalia Gavriliţa au mai participat vicepreşedinte Robert Cazanciuc (PSD), senatorii Anca Dragu (USR), Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL), chestorul Eugen Ţapu Nazare (PNL) şi secretarul general Ciprian Bucur.
Din delegaţia Republicii Moldova au făcut parte Sergiu Litvinenco, ministrul Justiţiei şi Veaceslav Dobîndă, secretar de stat, ministerul afacerilor externe şi integrării europene.