Comisia de muncă a Senatului a acordat, miercuri, raport de respingere propunerii legislative a USR PLUS de abrogare a Legii privind pensiile speciale ale aleşilor locali.
Raportul de respingere a propunerii legislative pentru abrogarea art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ a întrunit, în comisie, 7 şapte voturi ‘pentru’, 4 ‘împotrivă’ şi două abţineri
Potrivit art. 210 din OUG 57/2019, se acordă o pensie specială persoanelor care începând cu anul 1992 au deţinut calitatea de primar, viceprimar, preşedinte al consiliului judeţean sau vicepreşedinte al consiliului judeţean. Prevederea trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, dar a fost prorogată de mai multe ori.
USR a propus abrogarea acestui act normativ, pentru că ‘persoanele care ar urma să beneficieze de pensiile speciale nu fac parte dintr-o categoric socio-profesională vulnerabilă sau defavorizată, astfel încât să beneficieze de acordarea unor venituri suplimentare, prin derogare de la principiul contributivităţii la bugetul asigurărilor sociale de stat’.
Preşedintele Comisiei de muncă a Senatului, Ion Rotaru, s-a pronunţat împotriva propunerii legislative iniţiate de parlamentari USR şi a explicat că trebuie găsită o soluţie ‘echilibrată’ pentru toţi pensionarii.
‘Să tăiem astăzi ceea ce nu există şi nu funcţionează, cred că nu ar rezolva problema’, a spus Rotaru.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de plenul Senatului, for decizional în acest caz.