Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, audiat luni în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale împotriva sa, susţine că ‘nu se va sustrage cercetării’.
‘Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua, nu mă voi sustrage cercetării. (…) Nu am absolut nimic de ascuns şi nu am absolut niciun lucru care să nu poată fi spus public’, a declarat Bodog, după audiere.
Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz.
‘Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului’, afirma, săptămâna trecută, senatorul PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice.
Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.