AcasăStiri generaleSenat - comisii: Raport de admitere cu amendamente pentru Ordonanţa prin care...

Senat – comisii: Raport de admitere cu amendamente pentru Ordonanţa prin care se acordă vouchere copiilor sportivi

Comisiile pentru buget şi învăţământ din Senat au acordat, marţi, raport de admitere cu amendamente OUG 157/2020 care prevede încurajarea practicării sportului de performanţă prin acordarea de vouchere copiilor între 5 şi 15 ani pentru achiziţionarea de echipamente. Valoarea voucherului este de 300 lei, iar ajutorul financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului. Voucherele se distribuie de către Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret prin cluburile sportive sau şcolare la care sunt legitimaţi sau se legitimează copiii până la data de 30 noiembrie 2020. Dacă în forma Guvernului se prevede că voucherul se acordă copiilor care nu au mai fost legitimaţi la un club sportiv, actul normativ amendat în comisiile parlamentare sesizate pe fond stipulează că acesta va putea fi obţinut de cei care se legitimează în cadrul unui club sportiv/club sportiv şcolar, până la data de 30 noiembrie 2020. ‘Situaţia centralizată privind beneficiarii de vouchere se depune de către clubul sportiv/clubul sportiv şcolar la care sunt legitimaţi/se legitimează până la 30 noiembrie 2020 copiii la Direcţia judeţeană pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi are sediul structura sportivă’, mai prevede ordonanţa amendată. Actul normativ va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Senatului, ca primă Cameră legislativă sesizată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks