Acasă55Senat: Contestaţia Dianei Şoşoacă la sancţiunea care i-a fost aplicată, respinsă; avertismentul...

Senat: Contestaţia Dianei Şoşoacă la sancţiunea care i-a fost aplicată, respinsă; avertismentul scris, menţinut

Plenul Senatului a respins, luni, în şedinţă secretă, contestaţia depusă de senatoarea Diana Şoşoacă în urma sancţionării sale, fiind menţinut avertismentul scris.

Contestaţia s-a soluţionat cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

În urma sancţiunii cu avertisment scris care i-a fost aplicată Dianei Şoşoacă pe 26 aprilie, aceasta nu mai poate reprezenta Camera superioară a Parlamentului în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, Dianei Şoşoacă i se reproşează ‘nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor Regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks