Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, o propunere legislativă de completare a Legii 200/2004 prin care absolvenţii români cu diplome obţinute în străinătate vor putea profesa după susţinerea examenului de admitere în profesia respectivă.
‘Pentru profesiile prevăzute în anexa 4 cunoaşterea dreptului român se face prin examen de admitere în fiecare dintre profesiile cuprinse în anexă’, stipulează proiectul de act normativ.
Iniţiatorii propunerii legislative, senatorii Daniel Fenechiu şi Monica Anisie (PNL) şi Robert Cazanciuc (PSD), apreciază, în expunerea de motive, că ‘nu există o formulă mai potrivită de verificare a cunoaşterii dreptului român decât chiar examenul de admitere în profesie, care presupune practic însuşirea de către candidaţi a legislaţiei specifice de organizare şi funcţionare a fiecărei profesii’.
‘Textul legal în vigoare nu este suficient de clar şi se impune modificarea lui pentru a nu menţine bariere artificiale în calea tinerilor români de mare valoare care au studiat în străinătate la universităţi de prestigiu şi doresc să se întoarcă în România pentru (…) a contribui la dezvoltarea ţării şi la conectarea ei la cele mai înalte valori şi tehnologii’, se arată în expunerea de motive.
Senatorul PSD Robert Cazanciuc evidenţiază că ‘iniţiativa restabileşte normalitatea şi înlătură inechităţile care împiedicau studenţii români să intre într-un corp profesional din ţară şi să profeseze pe baza diplomelor de absolvire obţinute în străinătate şi recunoscute de Ministerul Educaţiei’.
Propunerea legislativă de modificare a art. 38 din Legea 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.