România îndeplineşte criteriile de apartenenţă la Spaţiul Schengen, iar aderarea reprezintă o prioritate a ţării noastre, a evidenţiat joi preşedintele Senatului, Florin Cîţu, la întâlnirea cu ambasadorul Republicii Federale Germania, Peer Gebauer, aflat într-o vizită de prezentare.
Potrivit unui comunicat al Senatului, au fost abordate teme care privesc consolidarea şi impulsionarea relaţiilor dintre România şi Germania la nivelul diplomaţiei parlamentare, intensificarea cooperării economice, precum şi teme aflate pe agenda internaţională.
Florin Cîţu a reliefat importanţa deosebită pe care România o acordă relaţiei cu Germania, definită printr-un dialog politic foarte bun, o cooperare economică semnificativă, interconexiuni sociale puternice şi a subliniat continuarea dezvoltării şi diversificării relaţiilor bilaterale existente.
‘În ceea ce priveşte cooperarea economică, Florin Cîţu a apreciat calitatea investiţiilor germane şi contribuţia acestora la dezvoltarea economiei româneşti şi a reliefat potenţialul pentru creşterea prezenţei germane pe piaţa românească, în domenii de interes reciproc’, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Senatului.
De asemenea, au fost abordate şi teme aflate pe agenda internaţională, cu accent pe securitatea Flancului Estic al NATO şi UE. În acest context, preşedintele Senatului a menţionat că ,,România este un partener de încredere în domeniul apărării’.
La finalul primirii, preşedintele Senatului a făcut o scurtă prezentare a situaţiei politice interne şi a agendei de guvernare a coaliţiei.