Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a evidenţiat, marţi, la întâlnirea cu preşedintele Parlamentului Republicii Croaţia, Gordan Jandrokovic, că aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, preferabil până la sfârşitul anului 2022, ar reprezenta nu numai o recunoaştere a aşteptărilor legitime ale celor două state, ci şi o contribuţie importantă la consolidarea competitivităţii pieţei interne şi la creşterea rezilienţei UE.
Gordan Jandrokovic se află în vizită oficială în România, la invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, marţi, AGERPRES, Gorghiu a salutat dinamica relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Croaţia, care au la bază viziuni similare asupra principalelor teme de interes comun la nivelul UE şi NATO.
‘În contextul aniversării, în 2022, a 30 de ani de relaţii diplomatice, Alina Gorghiu a subliniat cooperarea excelentă româno-croată la nivel parlamentar, reiterând interesul părţii române pentru consolidarea dialogului dintre cele două Legislative şi identificarea de noi oportunităţi de cooperare, inclusiv la nivel european’, se arată în comunicatul citat.
Gorghiu a arătat oportunitatea dezvoltării cooperării parlamentare în domeniul egalităţii de gen, propunând organizarea unei conferinţe internaţionale comune pe această temă şi a adresat felicitări părţii croate pentru găzduirea, de către Parlamentul Republicii Croaţia, la 25 octombrie, a Primului Summit Parlamentar al Platformei Crimeea, eveniment care a transmis un mesaj puternic de unitate, solidaritate şi sprijin internaţional pentru Ucraina.
Un alt subiect de interes abordat în cadrul discuţiilor a vizat susţinerea procesului de extindere a UE, în conformitate cu îndeplinirea criteriilor de aderare şi progresele concrete înregistrate de fiecare stat candidat în parte, reconfirmând deschiderea părţii române în vederea oferirii de asistenţă statelor din Balcanii de Vest şi partenerilor estici în procesul de integrare europeană, se menţionează în comunicat.
Preşedintele interimar al Senatului a punctat rolul României în menţinerea securităţii şi stabilităţii regionale pe flancul estic al NATO, amintind decizia autorităţilor române de a creşte procentul din PIB alocat apărării de la 2% la 2,5%.
Gorghiu a mai subliniat că aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un obiectiv prioritar de politică externă, arătând că la nivelul Parlamentului României a fost înfiinţat un grup de sprijin pentru aderarea la OCDE care are ca scop facilitarea şi accelerarea procedurilor de adoptare a legislaţiei aferente procesului de accedere la această organizaţie.
Din partea Senatului au mai participat la discuţii chestorul Laszlo Attila, liderul grupului senatorial al PSD, Radu Oprea, vicepreşedintele Comisiei pentru politică externă, Roberta-Alma Anastase, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, Monica-Cristina Anisie. Ministerul român al Afacerilor Externe a fost reprezentat în cadrul convorbirilor de ambasadorul României în Republica Croaţia, Constantin-Mihail Grigorie. AGERPRES / (AS – autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă)