Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de hotărâre privind validarea mandatului lui Levente Novak din partea grupului parlamentar UDMR, mandat rămas vacant în urma demisiei lui Csaba Zoltan Novak.
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, a prezentat în plen raportul favorabil şi proiectul de hotărâre.
‘Se validează mandatul de senator al lui Levente Novak, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripţia electorală nr.28 Mureş, pe lista Uniunii Democrate Maghiare din România, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei lui Csaba Zoltan Novak’.
După validare, Levente Novak a depus jurământul de credinţă, în condiţiile prevăzute de lege.