AcasăStiri generaleSenat: Ordinea de zi a şedinţelor, documentele şi hotărârile Biroului permanent vor...

Senat: Ordinea de zi a şedinţelor, documentele şi hotărârile Biroului permanent vor fi publicate pe site

Ordinea de zi a şedinţelor Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi documentele adoptate de acestea vor fi publicate pe pagina de internet a Senatului, potrivit unei decizii a conducerii forului legislativ. ‘Continuăm procesul de transparentizare. Acum două săptămâni, vă anunţam că am reuşit să deblocăm pagina de Facebook a Senatului după trei ani de inactivitate. Am propus Biroului permanent proiectul publicării ordinii de zi a şedinţelor, a documentelor şi a hotărârilor care au caracter normativ. Acesta a fost aprobat, astăzi, cu unanimitate de voturi. Informaţiile vor fi disponibile pe site www.senat.ro la secţiunea ‘Biroul permanent”, anunţă echipa de comunicare a preşedintelui Senatului, Anca Dragu, pe pagina de Facebook a instituţiei. Aceeaşi măsură se aplică şi reuniunilor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. ‘Acest comitet a fost înfiinţat pentru a distinge mai bine hotărârile tehnice ale Biroului permanent de cele politice adoptate de liderii grupurilor. Însă activitatea comitetului nu a fost niciodată publică din 2017 de la înfiinţare. Prin urmare, pe site-ul Senatului veţi găsi o secţiune dedicată Comitetului liderilor grupurilor parlamentare unde vor fi publicate ordinea de zi a şedinţelor şi documentele adoptate de comitet. Suntem deschişi sugestiilor voastre’, se mai arată pe pagina de socializare a Senatului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks