Persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă sau la închisoare care nu se predau autorităţilor în termen de şapte zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de evadare, prevede un proiect iniţiat de Guvern care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, proiect adoptat luni de Senat.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul asimilării cu evadarea a faptei persoanei condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la cea a închisorii de a nu se prezenta la organul de poliţie în vederea punerii în executare a pedepsei în termen de şapte zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei, potrivit raportului de admitere întocmit la comisia de specialitate.
‘Este o prioritate pentru Guvern şi cred eu că o prioritate pentru societatea românească, pentru că actul de justiţie trebuie dus până la capăt, iar executarea pedepsei în sistemul penitenciar românesc trebuie să se facă de toată lumea, căci legea este egală şi noi toţi suntem egali în faţa legii. E un demers care presupune o prevedere nouă în Codul penal, şi anume, persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la închisoare care nu se predau autorităţilor în termen de şapte zile vor fi pedepsite şi pentru infracţiunea de evadare. Este limpede că e o problemă pe care, ca legislativ, nu avem voie să o trecem la ‘şi altele’, să o neglijăm, pentru că absenţa acestei intervenţii legislative în domeniul penal pentru combaterea unor astfel de comportamente a fost de-a lungul vremii înţeleasă greşit, interpretată greşit de anumite persoane condamnate de legea penală românească’, a precizat Alina Gorghiu, în plenul Senatului.
Potrivit acesteia, în ultimii ani, condiţiile din sistemul penitenciar ‘invocate de fugari atunci când îşi caută alinarea în alte jurisdicţii din afara României’ s-au îmbunătăţit semnificativ.
‘Chiar astăzi am fost împreună cu 17 reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în România pentru un tur la penitenciarul de la Rahova, am vizitat cea mai recentă investiţie în sistemul penitenciar, şi anume, înfiinţarea unui număr de 108 locuri noi de cazare şi modernizarea a încă 88, repet, doar la Rahova. Şi vă informez, ca legislativ, că până la finalul lui 2023 vom finaliza 1.275 de locuri noi de cazare. Sunt deja din acestea 650 realizate, definitivate (…). Deci direcţia în care ne mişcăm este corectă. Cu privire la fugari, ca să înţelegeţi cât de importantă este această modificare legislativă, vreau să vă dau câteva cifre – până la 10 octombrie, anul acesta, 621 de persoane au fost aduse înapoi în ţară, 17 extrădate, 604 returnate în baza mandatului european de arestare. Practic, în sistemul penitenciar actual, 1.845 de persoane extrădate sau predate execută pedepse. Mă bazez pe votul dumneavoastră pentru rezolvarea acestei probleme’, a precizat Gorghiu.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă)