Acasă55Senat/Persoanele cu risc de şoc anafilactic pot beneficia anual de două doze...

Senat/Persoanele cu risc de şoc anafilactic pot beneficia anual de două doze de adrenalină pentru autoinjectare

Persoanele care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază anual şi în mod gratuit de două doze de adrenalină pentru autoinjectare şi în baza documentului medical eliberat de specialist, prevede propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice, adoptată miercuri de plenul Senatului.

S-au înregistrat 67 de voturi ‘pentru’ şi 19 abţineri.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr 4/2021 privind protecţia drepturilor persoanelor diagnosticate sau suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice.

Potrivit unui amendament, ‘în sensul prezentei legi, prin ‘medic specialist’ se înţelege persoana care, în temeiul legii, are dragul de medic specialist/primar în specialitatea de alergologie şi imunologie clinică, precum şi în toate specialităţile în care îşi desfăşoară activitatea medicală în conformitate cu competenţele profesionale conform curriculei de pregătire’.

Persoanele care prezintă risc de şoc anafilactic beneficiază anual şi în mod gratuit de două doze de adrenalină pentru autoinjectare şi în baza documentului medical eliberat de specialist, prevede un alt amendament.

Potrivit expunerii de motive, intervenţiile legislative preconizate sunt esenţiale şi necesită urgenţă în a fi adoptate, pentru a putea asigura flexibilitatea la nivel normativ, inclusiv pe partea de implementare, şi, în mod cât mai rapid şi eficient, protecţia persoanelor diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice şi a celor suspectate a fi diagnosticate cu boli sau afecţiuni alergice şi a drepturilor pe care legea le conferă acestor persoane în prezent.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în cazul acestui proiect.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks