Senatul a adoptat, miercuri, în plen, în unanimitate (118 voturi ‘pentru’), proiectul de lege care prevede că nu vor beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea mai multor acte normative, în sensul instituirii unor prevederi potrivit cărora persoanele condamnate pentru infracţiuni de corupţie să nu beneficieze de pensie de serviciu.
‘Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu’, prevede textul adoptat.
De asemenea, ‘nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu’.
În forma amendată a propunerii legislative de către Comisia juridică şi însuşită de plen, se prevede că de pensie de serviciu nu vor beneficia judecătorii Curţii Constituţionale, membrii Curţii de Conturi, persoanele care au îndeplinit funcţia de consilier de conturi, precum şi persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, ‘care, chiar ulterior eliberării din funcţie, au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu acestea, precum şi una dintre infracţiunile cuprinse în Codul penal la Titlul IV – ‘Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei’ sau în titlul V – ‘Infracţiuni de corupţie şi de serviciu din Legea 286/2009′, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu, săvârşite înainte de eliberarea din funcţie’.
Potrivit celor adoptate, nu vor beneficia de pensia de serviciu nici funcţionarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului, membrii Corpului diplomatic şi consular al României, precum şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie specifice, personalul aeronautic civil navigant profesionist dacă au fost condamnaţi pentru o infracţiune de corupţie.
Proiectul – iniţiat de deputaţii PNL Florin Roman şi Romeo Nicoară în legislatura trecută – a fost adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională pentru unele articole şi se întoarce la Camera Deputaţilor pentru articolul IX, nou introdus în Comisia juridică a Senatului.
‘Punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru una dintre infracţiunile menţionate, atrage suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau suspendarea acesteia, dacă a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. (…) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea sau încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de o persoană dintre cele menţionate, aceasta este repusă în situaţia anterioară şi se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsită’, se arată în articolul pentru care Camera Deputaţilor se va pronunţa în calitate de for decizional.