Personalul angajat în serviciile Camerei Deputaţilor şi Senatului cu atribuţii privind ordinea şi siguranţa în Parlament este asimilat persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice şi poate să intervină pentru siguranţa persoanelor, prevede completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, adoptată, luni, în plenul Senatului.
S-au înregistrat 68 de voturi ‘pentru’ şi 29 ‘împotrivă’.
‘Personalul angajat în serviciile Camerei Deputaţilor Senatului care are atribuţii de serviciu ordine şi siguranţă în interiorul Camerei Deputaţilor Senatului este asimilat persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, având dreptul şi obligaţia, la solicitarea expresă a Preşedintelui de şedinţă al Camerei Deputaţilor Senatului sau al preşedintelui comisiei parlamentare, să intervină pentru asigurarea siguranţei persoanelor, a integrităţii corporale a sănătăţii a vieţii, precum şi a bunurilor acestora. Pe perioada intervenţiei personalul este obligat să aibă un comportament civilizat, să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine, respectiv să adopte o atitudine politicoasă şi fermă, dovedind stăpânire de sine, capacitate de comunicare şi abilităţi de gestionarea situaţiilor conflictuale’, se arată în actul normativ adoptat de Senat.
Iniţiatorii propunerii legislative, liderii grupurilor parlamentare ale PSD şi PNL din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis şi Gabriel Andronache, şi-au argumentat demersul legislativ prin faptul că ‘menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă este esenţial pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii’, acordând posibilitatea ca acest personal ‘să poată interveni pentru prevenirea situaţiilor conflictuale’.
‘În contextul apariţiei unor situaţii care depăşesc cadrul codului de conduită parlamentară, dispoziţiile regulamentare şi legale trebuie să conţină mijloace eficiente de intervenţie pentru asigurarea sau restabilirea ordinii în clădirea Parlamentului României în general şi în sălile de şedinţă în mod particular’, se arată în expunerea de motive.