Plenul Senatului se va reuni miercuri în şedinţă de plen, pe ordinea de zi fiind inclusă, sub rezerva depunerii raportului din partea comisiilor de specialitate, reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate în folosinţa gratuită a CCIR.
Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii care vizează transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a actului normativ, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.
Actul normativ modifică şi completează Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, fiind vizată pentru transfer o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
În 14 iunie, Dan Barna (USR PLUS) şi Kelemen Hunor (UDMR) au declarat că în şedinţa coaliţiei guvernamentale de la acea dată nu s-a ajuns la un acord în ce priveşte această lege.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că ‘prima zi a coaliţiei PNL – PSD este şi primul tun, în condiţiile în care la Senat a fost introdus pe ordinea de zi proiectul Romexpo, care reprezintă un jaf naţional’.
‘Prima zi a acestei coaliţii monstruoase PNL – PSD – prima zi, primul tun. La Comisia economică de la Senat au suplimentat ordinea de zi, au forţat suplimentarea ordinii de zi, şi au introdus proiectul Romexpo, acel proiect pe care îl urmărim de un an de zile, pe care l-au ţinut în sertar, acel proiect căruia noi, cei de la USR, ne-am opus, pentru că este un jaf naţional – un teren cu o valoare de 500 de milioane de euro este cedat gratuit, scos practic din patrimoniul statului, cedat gratuit Camerei de Comerţ pentru un proiect imobiliar. Iată că nu mai au răbdare, s-au apucat de jafuri şi din prima zi au început cu acest proiect, l-au băgat la Comisia economică de la Senat, probabil pe repede înainte mâine îl vor băga şi la Comisia juridică şi va merge şi la plen’, a susţinut Moşteanu la Palatul Parlamentului.
USR se va opune în continuare acestui proiect, potrivit acestuia.