AcasăPoliticaSenatorii au decis: spaţiile destinate jocurilor de noroc, interzise pe distanţă de...

Senatorii au decis: spaţiile destinate jocurilor de noroc, interzise pe distanţă de 300 de metri faţă de şcoli

Spaţiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanţă de 300 de metri pietonali faţă de unităţile şi instituţiile de învăţământ, locurile de joacă pentru copii, potrivit unui proiect adoptat luni de Senat, care vizează modificarea OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, scrie dcnews.ro.

Senatorul PSD Radu Oprea a declarat, în plen, că grupul parlamentar social-democrat va vota acest proiect, „o iniţiativă bună care doreşte într-adevăr să îndepărteze păcănelele din drumul copiilor”, menţionând că îşi doreşte o lege funcţională care să ajute tinerii şi în special victimele acestei dependenţe.

„Unul dintre amendamentele bune care au fost făcute astăzi este acela de a scoate aparatele de joc din baruri şi din cafenele, acolo unde tânărul poate intra, mai ales într-o zonă de cafenea unde, dacă cumva este şi alcoolul prin preajmă, cu certitudine ideea de a juca devine şi mai presantă. Şi acesta este un lucru bun că am reuşit să scoatem din alte zone decât din sălile de jocuri de noroc astfel de aparate care într-adevăr creează mari probleme multora dintre familiile din România, atât copiilor, dar şi părinţilor”, a punctat Oprea.

Iniţiatorul proiectului, liberala Alina Gorghiu, preşedinte interimar al Senatului, s-a referit la principala prevedere din proiect, prin care spaţiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanţă de 300 de metri faţă de şcoli şi locuri de joacă.

„Le mulţumesc colegilor din Comisia juridică şi Comisia Economică că au acceptat astăzi să dea un vot favorabil pe raport, un raport care prevede câteva lucruri simple, ca sălile, spaţiile în care se desfăşoară jocurile de noroc să nu fie situate în incinta sau pe o rază de 300 de metri pietonali faţă de acele locuri frecventate de tineri, cum sunt locurile de joacă, şcolile, aşezăminte culturale, instituţii de credit sau instituţii financiar-bancare. De asemenea, cred că un fenomen despre care s-a vorbit foarte puţin este modul, maniera în care populaţia din mediul rural accesează jocul acesta la păcănele. În toate comunele din România veţi vedea că în bar sunt jocuri cu păcănele, (…) care au împânzit mediul rural”, a transmis Gorghiu.

Ea a menţionat că, deşi există legislaţie în domeniu, aceasta nu este respectată, motiv pentru care ar trebui impuse „restricţii mai coerente”.

„Va trebui să modificăm legislaţia, astfel încât adolescenţii care nu au voie în sălile de păcănele. Deşi legislaţie există, ar trebui să impunem restricţii mai coerente, astfel încât lucrurile să se întâmple. Ar trebui să găsim şi soluţii pentru cei care astăzi sunt dependenţi de jocuri de noroc. Drama nu este numai a adolescenţilor, este inclusiv drama populaţiei paupere, drama unor oameni care cred că soluţii decât câştiguri la jocuri de noroc nu au ca să supravieţuiască. Sunt foarte mulţi adolescenţi care consideră că jocurile de noroc pot fi un mod de viaţă. Aşa cum spuneam, legislaţia le interzice şi cu toate acestea, când ieşi din liceu, te duci la 30 de metri direct în sala de jocuri, fără să-ţi interzică”, a punctat Gorghiu.

Senatorul USR Sebastian Cernic a relevat importanţa acestui proiect de act normativ, menit să diminueze efectele dezastruoase ale jocurilor de noroc asupra minorilor.

„Propunerea legislativă pentru interzicerea păcănelelor în preajma elevilor este probabil cea mai importantă iniţiativă legislativă la care lucrăm pentru protejarea vieţii şi a viitorului copiilor noştri. Trebuie să punem stop, este o necesitate să curăţăm de tentaţii şi de minciuni drumul spre şcoală sau spre locul de joacă al copiilor noştri. În acest sens, USR a propus să nu mai existe săli de jocuri de noroc pe o distanţă de 300 de metri în jurul locurilor de joacă pentru minori, a şcolilor, a grădiniţelor şi locurilor de joacă”, a susţinut senatorul USR. Proiectul a fost votat şi de grupurile parlamentare AUR şi UDMR. Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Articolul Senatorii au decis: spaţiile destinate jocurilor de noroc, interzise pe distanţă de 300 de metri faţă de şcoli apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks