Acasă55Senatorul Darău şi primarul Coliban - tandemul USR în bătălia electorală pentru...

Senatorul Darău şi primarul Coliban – tandemul USR în bătălia electorală pentru Consiliul Judeţean şi Primăria Braşov

USR Braşov şi-a anunţat vineri candidaţii pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi pentru Primăria Braşov, în persoana senatorului Irineu Darău, preşedintele organizaţiei judeţene, şi a actualului primar al municipiului, Allen Coliban.

‘Avem de trei ori mai multe proiecte decât fosta administraţie (PNL-n.r.) şi avem şi finanţări (…) avem cel mai ambiţios proiect pe educaţie (…), iar cultura are o nouă vibraţie. (…) Statisticile arată că Braşovul este un oraş de frunte în domeniul sustenabilităţii’, a spus, într-o conferinţă de presă, primarul Allen Coliban, menţionând că în următorul mandat intenţionează să continue proiectele începute în cel actual.

La rândul său, senatorul Irineu Darău a subliniat că, spre deosebire de alţii, care îşi doresc cariere la nivel naţional, ‘visul său’ este ‘să se pună în slujba braşovenilor’, menţionând că vede că în Consiliul Judeţean ‘un liant’ între planul local şi cel naţional.

Conform senatorului USR, un rol important pe care îl au liderii Consiliilor judeţene este ‘să atragă susţinere de la nivel naţional’ pentru proiectele judeţului, ‘fie că e vorba de aeroport, autostrăzi sau spitale’.

El a subliniat că USR Braşov are o viziune de dezvoltare pentru întregul judeţ, pe care, personal, îl vede unul cu mai multe poluri de dezvoltare, nu doar zona metropolitană a Braşovului, menţionând, în context, importanţa construirii autostrăzii Sibiu-Braşov-Bacău, care ar urma să treacă prin municipiul Făgăraş.

‘Noi, USR-iştii, mai învăţăm şi la locul de muncă, suntem noi în politică, nu suntem perfecţi, dar avem o rată de învăţare bună şi am înregistrat succese’, a punctat Darău.

Înainte de a fi ales senator, Irineu Darău a fost consilier local în municipiul Făgăraş din partea USR-PLUS.

În aceeaşi conferinţă de presă, a fost anunţată şi candidatura lui Marian Arhire, primarul comunei Sânpetru, limitrofă Braşovului, pentru un nou mandat. Acesta a precizat, ca şi Coliban, că, dacă va fi reales, intenţionează să continue proiectele pe care le-a început în primul mandat, subliniind că, din 2020, comuna a atras finanţări nerambursabile de 5 milioane de euro, după ce, în timpul fostelor administraţii, a beneficiat de ‘sume infime’ la acest capitol.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks