AcasăPoliticaSenatorul Diana Şoşoacă: Una dintre acele acţiuni pe care le gândesc globaliştii...

Senatorul Diana Şoşoacă: Una dintre acele acţiuni pe care le gândesc globaliştii de sute de ani e sexualizarea minţii umane începând cu vârste fragede, atunci lucrezi pe instinctul animal, nu mai treci prin raţiune, inteligență, acuitatea minţii. Te duci pe instinctul animal sexual. De aici avem violuri, crime şi LGBT, suicid

Un elev a fost violat de două ori, la toaletă, de colegi mai mari, la o școală din București. Băiatul are acum 10 ani, iar prima oară a fost agresat sexual când avea 8 ani. S-a întâmplat la Școala „Nicolae Titulescu” din sectorul 1 al Capitalei. În acest context, Diana Șoșoacă a avut o reacție furibundă la BZI LIVE.

„Am ajuns acolo unde ne-a adus politica USR, a LGBT. Când Luis Lazarus s-a dus să filmeze manifestarea de anul trecut, copiii se sărutau. A sesizat poliţia, ei au ridicat din umeri. Am ajuns în situația în care un copil de 10 ani să fie violat în şcoală de un alt copil de 11 ani. Ca să violezi ca om matur trebuie să ai o forţă imensă, în primul rând o boală psihică gravă. Îţi trebuie să ai cunoştinţe despre sex, să mai fi făcut. Eu vreau să vă închipuiţi că acel copil nu e străin, că poate fi copilul vostru. Îl trimiţi la şcoală, a fost bătut, dezbrăcat, pus într-o anumită poziţie şi violat printr-o penetrare cumplită. Ştim ce înseamnă asta, cum să reuşeşti aşa ceva. Înseamnă că ai văzut, ai fost instigat. Politica LGBT asta face, vreau să-i întreb pe aceşti invidizi dacă sunt mândri că nişte copii violează alți copii de acelaşi sex în anus, în şcoală? Vă place ce-aţi promovat? Forţa Dreptei, domnul Orban, cel care a omorât oameni şi i-a aruncat în saci negrei de plastic. Vă place? Ăştia sunteţi. Voi promovaţi astfel de mizerii. Ursula a fost înştiinţată? Ea este una dintre cele care militează pentru politica LGBT, sunteţi mândri, vă place? Ea are 7 copii. Ce-ar fi ca cineva să-i violeze copiii? S-ar simţi bine? Sau poate să o violeze pe ea? La 11 ani, noi nu ştiam ce-i ăla sex. Învăţam la lecţia de anatomie, la 14 ani şi ne era ruşine să vorbim de sex. Ne era ruşine să ne uităm la profesori când se vorbea de vagin, penis, anus. Unde mai e inocența copiilor? Ce monştri creşteţi în casele voastre? Ce părinţi ai de nu se uită la tine că ai deviaţii sexuale? Ce familii sunt astea în care copiii fac asta, ce exemple văd sau sunt lăsaţi pe PC şi telefoane în care să vadă atâtea promiscuităţi? Una dintre acele acţiuni pe care le gândesc globaliştii de sute de ani e sexualizarea minţii umane începând cu vârste fragede. Atunci lucrezi pe instinctul animal, nu mai treci prin raţiune, inteligență, acuitatea minţii. Te duci pe instinctul animal sexual. De aici avem violuri, crime şi LGBT, suicid. Sunt din ce în ce mai mulţi copii care se sinucid. Ce ştiam noi de sinucidere, era o chestie ciudată, cumplită. Cum e posibil ca într-o şcoală să se întâmple astfel de lucruri, în Bucureşti, capitala României.
Se droghează în şcoli, se face sex oral în băile din şcoli. Unde e paza din şcoli, directoarea unde e? Pe vremea mea umblau profesorii pe fiecare etaj. Femeile de serviciu aveau obligaţia să stea pe lângă băi să nu se fumeze. Acum sunt doguri, seringi băgate în venă, acte sexuale între minori, între elevi şi profesori, e Sodoma şi Gomora cumva?”, a transmis Diana Șoșoacă, conform bzi.ro.

În continuarea dialogului său, președintele S.O.S. România a precizat că toate instituțiile competente trebuie să se autosesizeze pentru a remedia și preveni astfel de situații cumplite.

„Madam directoarea nu a făcut nimic, s-a repetat cazul. Copilul a fost afectat de bullyingul din şcoală. Nu vedeţi că CEDO despăgubeşte puşcăriaşii că nu au trăi ok în inchisaore? Victima trebuie să demonstreze ce prejudiciu a avut? Trebuie să dovedesc că un viol mi-a adus prejudicii grave? Nu vedeţi că s-a întors lumea cu fundul în sus? Doamna director şi-a dat demisia, nu-mi pasă, pe acest caz o să-i aflu numele şi-i fac plângere penală. Unde e Parchetul, autosesizarea Ministerului Învăţământului, CNCD, DGASPC, instituţiile internaţionale de sub Ursula von der Leyen din Parlamentul European și Comisia Europeană. Ăştia vin numai la congrese? Dar când e vorba de viol, cred că copilul a urlat de durere. Toată lumea înţelege ce spun, nimeni nu a auzit urletul sau l-a leşinat în bătaie şi după l-a violat? Violatorul a fost mutat intr-o altă şcoală, pe bune? Ca să violeze şi pe altul acolo? Asta e atitudinea? Ăla trebuie dus la ospiciu, tratament psihiatric, atât. Cu părinţi, cu cadre didactice cu tot. Eu când vă spun că le spuneam şi profesorilor voi militaţi pentru măriri de salariu, pentru 65 la sută analfabetism funcţional. Vreţi numai drepturi, dar nu aveţi grijă de copiii noştri. Sunt în grija voastră la şcoală, vi-i trimitem să îi educaţi, nu să-i distrugeţi. Ascund totul sub preş. Niciun cadru didactic nu-i ia apărarea victimei. Sunteţi la fel de vinovaţi cu toţii. Sunteţi toţi complici, toţi violatorii acestui copil. Toţi! De la familie, cadre didactice, şcoală, oameni politice, societate. Toţi sunt vinovaţi. Unde e Justiţia, Poliţia, Parchetul, ministrul Educaţiei, Familiei, Tineretului. În Italia să te ferească Dumnezeu de aşa ceva. Ce fel de societate bolnavă avem? Medicii nu iau atitudine, dar unde sunt psihologii de copii? Nu mai avem medici pediatri, e desfiinţat. Înţelegeţi ce lipsă inacceptabilă de implicare a societății. Unde sunt ONG-urile care apără interesele copiilor? Câte mame au luat atitudine? Era băiat şi aveţi fată, ştiţi cât de uşor poate fi violată o fată şi făcută poştă? Ştiţi la câte mizerii sunt supuse feţele şi nu ştiţi că nu au curaj să vă spună? Ei la 14 ani consideră o ruşine să mai fi virgină, ştiţi ce fac copii voştri? Ştiţi ce păţesc copiii voştri? Asta e întrebarea ce trebuie să şi-o pună fiecare părinte, ce mai face copilul meu? Ruşine tuturor celor care va uitați, staţi şi nu luaţi atitudine. O Românie întreagă trebuia să fie în stradă. Obişnuiţi-vă atunci că veţi fi violaţi pe stradă. Avem un popor violat de politica românească. Nu se ia nicio atitudine. Sunt unii care au grijă de copii, dar unii au vândut copii în trecutul lor. Întreprinderea Klaus import export copii”, a conchis senatorul de Iași.

Articolul Senatorul Diana Şoşoacă: Una dintre acele acţiuni pe care le gândesc globaliştii de sute de ani e sexualizarea minţii umane începând cu vârste fragede, atunci lucrezi pe instinctul animal, nu mai treci prin raţiune, inteligență, acuitatea minţii. Te duci pe instinctul animal sexual. De aici avem violuri, crime şi LGBT, suicid apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks